Cel mai mare ciocoflender din lume (are 1,90 m înălţime) şi-a adăugat-o la lista cetăţeniilor de onoare şi pe cea din partea Oradiei. În cadrul festiv(ist) al serbărilor de Ziua Europei (că de proclamarea independenţei României în aceeaşi zi nu ne mai pasă), Consiliul Local i-a acordat lui Florin Piersic (cel original, tatăl tenebrosului dar talentatului junior) diploma de cetăţean de onoare.
GUEST POST
O comparaţie de zile mari: Traian Băsescu şi Ilie Bolojan seamănă în multe privinţe, zice amicul Boeriu - doar că cel din urmă e mai ortoman…
Dan-Liviu Boeriu
Coşmarul cel mai aprig al liberalilor de pe Criş (şi nu numai) a devenit realitate. După ce l-au detestat cu metodă pe marinarul care i-a adus, de fapt, la guvernare, urmaşii brătienilor din Oradea Mare se văd puşi în situaţia de a susţine, pentru primăria municipiului, o persoană care seamănă foarte bine cu obiectul urii lor.
Da. Ilie Bolojan, candidatul cu şanse reale la fotoliul de prim gospodar al urbei, e, din punctul de vedere al tipologiei de politician pe care o întruchipează, o replică destul de fidelă a lui Traian Băsescu. Mă explic. În 2004, candidatul defunctei alianţe PNL-PD avea ca obiect de atac în campania electorală lupta pe care urma s-o declanşeze cu “sistemul ticăloşit”. Dincoace, Ilie Bolojan se războieşte, de pe-acum, cu sistemul clientelar instituit hoţeşte în primăria Oradiei. Traian Băsescu părea că vrea să ducă o luptă de unul singur, că e decis să dea piept într-o singurătate christică cu toate obstacolele inerente unei grele moşteniri pesediste. Ilie Bolojan, la fel, se delimitează de “grupurile de interese” locale despre care se zvonea că gravitează în jurul PNL. Un alt aspect, deloc de neglijat, e dat de categoria de electorat spre care ţintesc cei doi: Traian Băsescu şi-a atras de partea sa nume sonore ale lumii culturale româneşti (Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Mircea Dinescu, Mircea Cărtărescu etc.), chiar dacă, ulterior, unele dintre acestea au părăsit discret vaporul prezidenţial; simetric, şi Ilie Bolojan s-a înconjurat de oameni cu o anumită notorietate şi prestanţă publică locală (Ion Simuţ, Orlando Balaş, Daniel Vulcu etc.). Aşa cum Traian Băsescu a rupt o parte importantă a electoratului tânăr în 2004, Ilie Bolojan a trecut la aceleaşi strategii: cea mai recentă e lansarea sa pe internet, crearea unui blog personal prin intermediul căruia persoanele care vor să intre în contact cu candidatul preferat pot s-o facă.
Dincolo de aceste detalii, care pot fi, la rigoare, chiar şi simple coincidenţe, se remarcă o apropiere mai ales sub raport stilistic între cele două personaje amintite. E vorba despre o anumită retorică ofiţerească, despre o anume hotărâre erectă, împachetată în fraze scurte, la obiect şi tăioase. Nici Traian Băsescu, nici Ilie Bolojan nu dau prea mult credit metaforei halucinogene sau epitetelor şlefuite migălos de limba de lemn a înaintaşilor. Stilul e deseori brutal, neechivoc şi percutant. Privirea e mereu virilă, zâmbetul - dozat strategic, iar încruntarea şi pumnul încleştat sunt gata mereu să iasă la suprafaţă. Băsescu şi Bolojan n-au timp de fineţuri, nu fac cronică literară când e vorba să pună la zid practici de corupţie ale duşmanilor politici. Ei se adresează, mereu, fie alegătorului, fie cetăţeanului, fie ascultătorului curios. Au la îndemână soluţii corecte, simple şi imediat aplicabile dacă, fireşte, electoratul le va da girul.
Impresia de erou salvator, de personaj apărut parcă de nicăieri şi care e pe punctul de a se lua de gâtul oricărui individ care foloseşte banul public în alt scop decât a fost el creat, e o altă trăsătură care-i uneşte pe cei doi. Solitudinea predestinată, resturile unei stilistici de geniu neînţeles, de om lăsat de izbelişte, de - în sfârşit - don quijote dâmboviţean sunt tot atâtea puncte comune (şi pozitive, de altfel) ale lui Traian Băsescu şi Ilie Bolojan.
Sigur, comparaţia n-ar fi completă fără dezvăluirea diferenţelor fundamentale dintre cei doi actori politici. Lui Ilie Bolojan îi lipsesc hăhăitul inestetic al lui Băsescu, complicitatea discutabilă cu regii şi reginele bordurilor din Bucureşti, dispariţia davidcopperfieldiană a flotei şi, cel mai important, accesele de vulgaritate sinceră ale preşedintelui. Bolojan porneşte la drum, aşadar, cu un cazier curat, cu atuuri importante de partea sa şi cu o doză în plus de bun-simţ şi civilitate. Dincolo însă de toate acestea, e uimitor cum, din punctul de vedere al strategiilor comunicaţionale ori al tacticii infailibile de atac, Ilie Bolojan şi Traian Băsescu seamănă. Şi, la fel cum în 2004 mi-am dat votul lui Traian Băsescu (şi, spre disperarea cunoscuţilor, declar pe proprie răspundere că la următoarele alegeri o voi face din nou), îmi doresc, fără ipocrizie, ca Ilie Bolojan să câştige fotoliul de primar al Oradiei. Chiar dacă asta înseamnă, pentru liberalii bihoreni, recunoaşterea implicită a faptului că România, deocamdată, are nevoie de stilul Traian Băsescu pentru a deveni ceea ce-şi doreşte. Pentru că aşa stau lucrurile: dracul nu mai pare atât de negru dacă e sădit în grădina noastră.
*
Citeşte toate articolele lui Dan-Liviu Boeriu pe blogul său: Cu cărţile pe faţă
Florin Ardelean
Dan-Liviu Boeriu
Lucian Cremeneanu
Dacă tot suntem atât de îmbujoraţi pe noi de emoţie, iar toată ţara e-n sărbătoare ca pe vremea Ăluia cu ocazia summit-ului NATO de la Bucureşti, această glumă de 1 aprilie a politicii mondiale, ia să luăm noi o pauză, să respirăm adânc şi să ne întrebăm: cine e NATO? Părinţii lui ştie?
Vremurile în care angajaţii ieşeau la pensie după 40 de ani munciţi în acelaşi loc au apus. Continuitatea, care era o virtute pe vremuri, se mai găseşte acum doar la fixişti. Vârtejul de neoprit din jurul nostru vrea tot mai mult şi tot mai repede. Iar noi nu suntem atât de grozavi încât să facem abstracţie de sistem şi să ne guvernăm după propriile reguli.
Adrian Gagiu a scris pe 
GUEST POST