ALEXANDRU SERES - blog de jurnalist

Cu riscul de a fi acuzat că am făcut o fixaţie (nu am fixuri, relax! ), revin asupra celui mai discutat subiect al săptămânii trecute - at least online: demisia mea de la Jurnal bihorean.

Şi o fac doar pentru că mă bat prietenii (şi duşmanii ) la cap: Şeri, dar de ce naiba ai demisionat?!

Chiar aşa, de ce am demisionat, după patru ani de chin în funcţie, timp în care mi-am stors nervii (degeaba), pe un salariu (mic, mare - nu contează) care nu e altceva decât un venit fix din care să trăiesc de la o lună la alta? De ce am lăsat o funcţie care îmi asigura notorietate într-un oraş pe care îl consider doar un sat de câmpie, anost şi prăfuit, din care au fugit toţi orăşenii, toţi oamenii cu un dram de minte, locul lor fiind luat de ţărani inculţi, agresivi şi bădărani? De ce am părăsit un ziar în care am investit timp de peste 10 ani pasiune şi energie şi care nu e, până la urmă, decât o biată fiţuică provincială, o bucată de hârtie care trăieşte doar o zi?

Aşadar, de ce mi-am dat demisia? 

Pentru că(ci):

1. Mi s-a cerut - şi am depus-o. Nu poţi să rămâi într-un loc unde nu te vrea ŞEFUL.

2. Nu mă cramponez de funcţie. Chiar nu mă interesează! (nu mă interesează nici că nu mă credeţi)

3. Dacă mă împotriveam, îmi făceam rău mie însumi - dar şi colegilor, ca şi ziarului (de care chiar îmi pasă).

Sigur că o să mă acuzaţi că v-am lăsat cu buzele umflate, nespunându-vă motivul demisiei (pentru căpoşi, al demiterii). Şi o să spuneţi că nu sunt sincer, pentru că orice om normal s-ar fi răzbunat pe cei care s-au purtat în halul ăsta cu el: ar fi făcut dezvăluiri incendiare, împroşcând cu noroi în foştii lui şefi, în colegi etc.

Puneţi-vă pofta în cui: nu e vorba de vreun secret inavuabil, nici de dedesubturi vinovate. Nu e niciun mister, motivul fiind mai la vedere decât scrisoarea ascunsă din povestirea lui E. A. Poe. Nu vi-l spun, pentru că oricum nu m-aţi crede. Aşa că vă las să credeţi ce vreţi.

Şi o precizare: nu am regrete, nu simt nevoia să mă răzbun şi, în general, nu mă uit înapoi. Mă uit doar înainte, ştiind exact ce voi face în viitor. Iar viitorul este online.

După trei zile de tăcere vinovată, timp în care tot oraşul a vorbit şi a scris despre demisia mea de la Inform Media, foştii mei colegi de la Jurnal bihorean şi-au luat inima în dinţi şi au scris vineri şi ei - dar nici de data asta în ziar, ci pe Oradea_blog, sub numele colectiv jurnalbihorean. Articolul e intitulat “Demisia lui Seres: cine e de vină?“, în care se relatează despre condiţiile în care mi-am dat demisia, fără însă să se lămurească motivele. Lăudabil e faptul că autorul colectiv anonim dă linkuri la o mulţime de articole apărute pe portalurile de ştiri şi pe bloguri pe tema asta.

Faptul că Jurnal bihorean nu a suflat nici măcar o vorbă despre schimbarea conducerii ziarului, în condiţiile în care Inform Media practică o transparenţă maximă în privinţa deciziilor editoriale (orice modificare în conducerea ziarelor IM a fost până acum anunţată - vezi Adevărul de Arad, Cuvântul liber-Deva, Timpul-Reşiţa), indică o schimbare radicală în politica editorială a ziarului. Din păcate, e vorba de politica struţului, la care foştii mei colegi sunt constrânşi să adere. Noroc că există Internetul, unde cenzura e mai greu de aplicat.

Ştirile online sunt viitorul presei - o afirmaţie care deja e de domeniul banalităţii. Şi totuşi, Iulian Comănescu, unul dintre cei mai pertinenţi analişti ai media din România, citează pe blogul său Media lui Comănescu un raport al State of the News Media, via Wired, unde se afirmă, potrivit lui Comănescu, că 

“Mult din informaţia colportată on-line este preluată din presa clasică şi reîmpachetată, fiindcă on-line-ul vine cu ştirea după şi nu înaintea televiziunilor specializate şi a ziarelor. Tom Rosenstiel, directorul Proiectului pentru Excelenţă în Jurnalism, editorul studiului, conchide: “Ziarul de după-amiază a renăscut, într-un anume sens, pe internet.””.

Curioasă ştire! Poate că e adevărată, în sensul afirmaţiei “mult din…”, însă informaţia ar fi completă doar cu specificarea faptului că multe dintre site-urile ziarelor din întreaga lume (inclusiv România) postează deja ştirile culese de ziarişti în timp real, înaintea publicării lor în ziarul de a doua zi.

Exemplu personal: Jurnal bihorean, unde sunt redactor-şef, postează pe Bihor Online toate ştirile sale, pe măsură ce ele sunt scrise de ziariştii noştri, devansând în acest fel nu doar presa scrisă, ci şi televiziunea şi radioul (care au emisiuni de ştiri la ore fixe, în timp ce pe portalul nostru de ştiri acestea sunt postate în flux continuu, de dimineaţa până seara). E adevărat, nu mulţi procedează în acest mod - însă acesta e viitorul presei!

De obicei nu reacţionez la tâmpeniile debitate despre mine de nesimţiţi şi proşti. Însă cei de la Bihoreanul au scris o idioţenie care afectează ziarul pe care îl conduc, aşa că mă văd nevoit să ripostez.

Din păcate, făcându-mă comunist, ziarul de securişti care intoxică şi manipulează opinia publică bihoreană cu zvonuri şi bârfe fără niciun temei, cu informaţii neverificate şi chiar de dânşii inventate (poftim replica, stimaţi colegi!), reuşeşte să-i facă rău chiar persoanei pe care pretinde că o apără. E vorba (o spun cu regret) de o ziaristă de la Jurnal bihorean, Ioana Iuhas, pe care am disponibilizat-o (urăsc acest termen, dar şi mai mult urăsc expresia „a da afară”).

Nu faptul că m-au făcut comunist mă deranjează, nici că m-au gratulat cu termenii „sucit” şi „tâmpit”. Nesimţirea şi mitocănia, când nu-i afectează pe cei din jurul meu, mă lasă rece. Ci neadevărul, spus cu seninătate – şi chiar reavoinţă. Nu este adevărat că Ioana Iuhas a fost nevoită să plece de la Jurnal bihorean în urma destăinurilor, făcute Bihoreanului, despre emisiunea „Oradea fără perdea”, pe care a iniţiat-o la TVS. În realitate, Ioana a încălcat grav regulamentul intern al J.b., care prevede că ziariştii nu au voie să colaboreze la alte mijloace de informare în masă, fără acordul redactorului-şef. M-a informat despre intenţia ei, însă i-am spus clar (comunistul de mine) că nu sunt de acord. Ioana a făcut totuşi emisiunea. A costat-o postul de la J.b.

Toate acestea s-au petrecut înainte de publicarea articolului din Bihoreanul. Nu am vrut să le fac publice, fiindcă ţin de bucătăria noastră internă. După prima emisiune de la TVS, Ioana a consimţit, în cele din urmă, că a greşit. Mi-a spus că îşi dorea prea mult să facă acea emisiune despre sex şi şi-a riscat postul de la J.b. pentru asta. Le poate mulţumi celor de la Bihoreanul că acum toate acestea sunt spuse pe şleau. Poate va înţelege şi că acei „colegi”, în care a avut încredere când le-a povestit proiectul emisiunii ei televizate, n-au făcut altceva decât să se folosească de ea. Cu tupeu, nesimţire şi mitocănie, ca întotdeauna.

De câte ori aud la televizor expresia „pe surse”, îmi vine să mă urc pe pereţi. Tipic bucureşteană, ea face parte din jargonul presei dâmboviţene. Înseamnă „surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul”.

Simplu! Nu mai trebuie să verifici, să citezi, să dai nume sau să-ţi asumi responsabilitatea… La câte cioace a dat presa din Bucureşti pe surse, ar fi trebuit să dispară de mult, din lipsă de credibilitate. Dar publicul încă mai înghite, deşi sursele (cele reale, de astă dată) de informare s-au înmulţit ca ciupercile după ploaie: ziare, radio, televiziuni, portaluri de ştiri pe Internet. Până la urmă, nu ziaristul, ci chiar Măria Sa Cititorul îşi verifică informaţia, din trei sau chiar mai multe surse!

La Jurnal bihorean, am evitat mereu să dăm astfel de informaţii. Le-am cerut întotdeauna ziariştilor noştri să menţioneze sursa informaţiilor, indiferent de ce natură ar fi ele: instituţionale sau private. În rarele ocazii când, din motive obiective, nu am putut preciza sursa, fie pentru că am promis confidenţialitate, fie pentru că n-am vrut să provocăm sursei noastre vreun rău (motive se găsesc destule, într-o ţară guvernată - încă şi acum! - de frică), am cântărit de trei ori oportunitatea publicării: interesul publicului o justifică? e suficient de sigură, pentru a nu ne discredita în ochii cititorilor? ne vor crede cititorii, dacă nu dăm sursa?

În ultimele săptămâni, am avut două cazuri majore de informaţii pe surse: candidatura lui Mihai Groza şi cea a lui Ilie Bolojan, la Primăria Oradiei. La ambele, am avut primii ştirea, dar nu ne puteam dezvălui sursele. Însă fără menţionarea lor, articolele deveneau mai puţin credibile - sau ar fi putut să ne decredibilizeze în ochii cititorilor, în cazul (improbabil) că nu se adevereau.

Am luat totuşi decizia de a le publica. Erau de prea mare interes pentru cititori ca să le ţinem pentru noi. Şi eram foarte siguri de ele. Mai ştiam un lucru (pe care mulţi cititori îl ştiu deja şi ei): Jurnal bihorean nu-şi permite să se joace de-a informaţia „pe surse”.

Prima oară când am auzit de propunerea de a se înfiinţa un Parc al Presei în Oradea am crezut că halucinez. Oare la ce s-or fi gândit iniţiatorii? Când ieşim la pensie, să avem unde juca şah? Sau cei mai tineri, învăţăcei în ale scrisului jurnalistic, să aibă unde se juca cu… găletuşele în nisip? Mai ştii, poate ne fac şi o statuie acolo.

Avem nevoie de mai multe parcuri în Oradea. Dar de ce tocmai un Parc al Presei? De ce nu Parcul Avocaţilor? Sau al Taximetriştilor? Parcul Brătianu se numea pe vremea defunctului regim Muncitorilor. Revenim la denumiri cu iz comunistoid? Poate ne fac şi o Casă a Presei.

Până la urmă, problema e alta. Cineva (nu spui cine, că e vărgată şi luceşte) a avut magnifica idee de a-şi atrage simpatia ziariştilor de partea sa. Căci vine campania electorală. Aşa că a inventat idioţenia cu parcul.

Până aici, nici n-ar fi fost vreo tragedie. Doar că manipularea a funcţionat. Atât de bine, încât aproape că nu trecea săptămână fără ca presa bihoreană să publice câte un articol pe tema parcului, încolonându-se, chiar şi fără să vrea, în dosul ideii.

Şi aici vine cireaşa de pe tort: acel cineva a mers mai departe, pretinzând că patru ziarişti ar susţine înfiinţarea parcului. O minciună crasă: ziariştii în cauză doar au însoţit-o la depunerea unui document oficial, exclusiv pentru a relata despre gest.

Să fie limpede: Jurnal bihorean se opune atât înregimentării presei sub stindardul “luptătorilor” pentru un mediu mai curat, cât şi denumirii de “Parcul Presei”. Nu de alta, dar în ţarc am trăit destul.

(Foto: Komar Laci)

Campania Jurnal bihorean împotriva maşinilor parcate pe zebră a produs numeroase reacţii. Majoritatea cititorilor noştri ne-au susţinut, înţelegând corect demersul nostru. Ştim că în Oradea nu sunt locuri de parcare suficiente şi din această cauză şoferii sunt nevoiţi să parcheze chiar şi în locuri interzise. Dar nu chiar oriunde.  Măcar trecerile de pietoni ar trebui să fie tabu.

Numeroasele poze cu maşini parcate pe zebră, adunate sub titlul generic “Zebra Parking” şi publicate atât pe Internet (pe Bihor Online şi  Oradea_blog), cât şi în Jurnal bihorean, au atras atenţia nu doar a cititorilor (care ne-au trimis la rândul lor astfel de poze - vezi cea cu maşina poliţiei!), dar şi a poliţiei înseşi. În chiar ziua în care apăreau fotografiile noastre, pe o pagină întreagă a Jurnalului bihorean, doi lucrători de la poliţia rutieră s-au prezentat la redacţie, solicitându-ne să le spunem data şi ora la care au fost făcute pozele noastre incriminatoare, în scopul de a-i amenda pe făptaşi. Fără aceste informaţii, poliţia nu putea întocmi procesele-verbale de contravenţie.

Zelul poliţiei ne-a înduioşat. Dar nu suficient ca să le dăm informaţiile cerute. Le-am explicat că Jurnal bihorean nu a dorit nici să se substituie poliţiei, nici să se transforme în colaborator al ei, ci doar să tragă un semnal de alarmă asupra unui fenomen îngrijorător. I-am invitat pe domnii poliţişti să-şi facă la rândul lor treaba - ceea ce au şi promis, plecând în cele din urmă cu coada între picioare.

Din discuţia cu poliţia, am reţinut afirmaţia că dânşii au amendat chiar şi colegi de-ai lor care au parcat neregulamentar. Îi credem pe cuvânt. Cum îi credem şi că nu au personal suficient şi că haosul din circulaţia orădeană e prea mare pentru a mai putea să facă ordine. Atâta doar că rareori îi vedem la treabă. Sperăm s-o facă de-acum înainte.

Vezi articole pe această temă: 

• Amenzi pentru cei care parchează pe zebră
• Oradea, jungla parcărilor
• Parcări pe spaţiile verzi
• Zebra Parking!
• Police Zebra Parking!!!
• Zebra Parking Returns!

Cine mai citeşte comentarii în ziua de azi? Eu tot mai puţin. Şi sunt sigur că 90% dintre cititorii de ziare nu le bagă în seamă. Au dreptate. Nu ştiu ca vreun comentariu de gazetă să fi clintit vreodată ceva din mersul lumii. Cu toate acestea, se scriu comentarii în draci. Unele superbe. Altele imbecile de tot. Tot un drac. Lumea merge înainte.

Totuşi avem nevoie de aceste texte, la prima vedere tot mai inutile. Ele fac parte din exercitarea dreptului la liberă exprimare. Şi, până la urmă, nu numărul (celor care le citesc) contează. Ci calitatea lor.

În Jurnal bihorean sunt patru rubrici de opinii, cu caracter permanent. M-am străduit să aleg drept colaboratori la aceste rubrici persoane care nu doar au ceva de spus, încercând să judece cu capul lor, dar ştiu şi cum să spună. Oameni cu stil, care au ştiinţa expresivităţii. Sunt patru, în prezent: Florin Ardelean, Miron Beteg, Dan-Liviu Boeriu şi Adrian Gagiu. Au vârste, ocupaţii şi preocupări diferite. Fiecare cu opţiunile, partis-pris-urile şi idiosincraziile lui. Deseori nu sunt de acord cu cele scrise de ei, dar le respect părerile. Uneori nu e uşor deloc. Dar îmi calc pe inimă şi le public. S-a întâmplat (rar, e drept) să şi refuz câte unul de la publicare (săriseră calul rău de tot!). Asta e. Mai fac şi cenzură - dar nu intervin în textele aprobate spre publicare, sub nicio formă. Fiecare se face de râs după cum crede de cuviinţă.

Scriu toate acestea pentru că, de câteva zile, un nou proiect prinde contur: publicarea rubricilor de comentarii din Jurnal bihorean în blogosferă. Mai precis, pe platforma Romblog, asociată portalului Bihor Online. Pentru început, au căpătat bloguri Miron Beteg şi Dan-Liviu Boeriu, doi dintre cei mai pertinenţi analişti-comentatori bihoreni. Lor li se alătură Gabriel Burllău, care, deşi scrie cronică muzicală, are rolul lui în acest peisaj. Va urma Adrian Gagiu. În cazul lui Florin Ardelean, mă mai gândesc - el are un dinte împotriva blogurilor!

Sigur că nu e vorba de bloguri adevărate, de jurnale electronice în adevăratul sens al cuvântului. Rubricile din Jurnal, “Cu bocancii prin caviar” (Miron Beteg) şi ”Cu cărţile pe faţă” (Dan-Liviu Boeriu), sunt pur şi simplu postate pe Internet. Dar cei care au renunţat să mai citească ziare, informându-se strict de pe Internet, au astfel la dispoziţie şi comentariile din Jurnal bihorean. Nu-mi imaginez să fie prea mulţi. Dar cât de puţini ar fi, tot merită. Numărul nu a fost vreodată un criteriu al valorii.

Iar pentru cei care doresc să afle noutăţi din blogosferă, îi invit să viziteze Blogreview - revista blogosferei, realizată tot de noi.

Gabi Burllău este unul dintre cei mai avizaţi comentatori muzicali orădeni, care ţine de ani întregi rubrica AUDIO din Jurnal bihorean. În fiecare sâmbătă, Gabi scrie despre unul dintre albumele ascultate - de regulă noutăţi, dar şi albume mai vechi, care i-au atras atenţia. Acum Gabi are şi blog, Dă muzica mai tare!, unde sunt postate cronicile sale din J.b.

Sunt dator cu o explicaţie. Jurnal bihorean a publicat azi, în cadrul  ştirii despre protestul ONG-urilor la adresa deciziei Curţii Constituţionale privind CNSAS, o luare de poziţie proprie, declarându-se de partea celor care consideră că acest act este o sfidare a ordinii democratice şi a statului de drept. Privită prin prisma obiectivităţii jurnalistice, care caracterizează ştirile noastre, o asemenea declaraţie ar putea părea ca un partis-pris impardonabil: cititorii noştri ar putea considera gestul ca o implicare a cotidianului nostru în lupta politică, afectând imaginea de ziar independent pe care Jurnal bihorean şi-a creat-o de-a lungul timpului. Acesta e motivul pentru care am ţinut să fac câteva precizări cu privire la motivaţia gestului nostru. 

Stoparea activităţii CNSAS, în urma hotărârii Curţii, este un fapt de o gravitate extremă, cu implicaţii adânci, care afectează însăşi funcţionarea statului de drept. Am putea spune chiar că există pericolul restauraţiei, a revenirii la stadiul în care ne aflam la începutul anilor ’90, când democraţia era pusă în pericol de mineriade. Posibilitatea desfiinţării CNSAS periclitează însăşi fundamentele libertăţii noastre, promovând mentalităţi de tip comunist. Considerăm că, în calitate de reprezentanţi responsabili ai opiniei publice, nu putem sta cu braţele încrucişate în faţa unor fapte de o asemenea gravitate. 

Implicarea noastră, a ziariştilor, în susţinerea protestelor, ne plasează în tabăra celor care contestă această decizie. Ne-am asumat conştient pericolul de a fi acuzaţi de părtinire, considerând că implicarea responsabilă, de partea forţelor democratice, este un gest care se impune. Este şi o modalitate prin care ne reafirmăm libertatea noastră specifică – cea a cuvântului şi a presei.

Lista persoanelor şi instituţiilor bihorene care susţin protestul alături de Jurnal bihorean: ORADEA_BLOG

Jurnal bihorean te invită cu drag, marţi, 29 ianuarie ora 17, în amfiteatrul Bibliotecii Judeţene Gheorghe Şincai. Subiectul de discuţie e cel mai citit cotidian din Bihor.

Video: Another Day at J.b.

(mai mult…)

Tocmai a sosit pe adresa redacţiei Jurnal bihorean un comunicat al Clubului Român de Presă, care m-a amuzat, punându-mă în acelaşi timp pe gânduri. M-a amuzat, fiindcă CRP se trezeşte în al doişpelea ceas să propună interzicerea implicării ziariştilor în vânzarea de spaţiu publicitar - o practică aproape generală în presa românească, care făcea imposibilă independenţa editorială a jurnalistului, dar pe care nimeni nu o incrimina. La Jurnal bihorean, ca de altfel la toate publicaţiile Inform Media, această practică a fost eliminată din start, ziariştii neavând nicio posibilitate să contracteze reclamă. Nu doar că nu li se dau astfel de sarcini, dar nici nu au posibilitatea legală să aducă reclamă, neputând primi comision.
Chiar dacă tardivă, propunerea CRP este totuşi salutară, cu toate celelalte propuneri adiacente privind incălcarea normelor etice ale profesiei. Prevăd însă, în cazul aplicării acestor reguli, un adevărat cutremur în presa românească.
Redau mai jos integral comunicatul CRP.

(mai mult…)

.

E la modă să faci cuiva cadou un blog. Adrian Năstase, Gabriel Liiceanu, ba chiar şi Traian Băsescu au primit câte unul, de la bloggeri cu experienţă. Jurnal bihorean s-a gândit să cadorisească un oraş întreg. Aşa s-a născut ORADEA_BLOG, primul blog al unui oraş din România. Ziariştii de la J.b. sunt cei care postează însemnări în jurnalul oraşului, dar sunt bineveniţi şi orădenii de rând, ale căror informaţii sau fotografii sunt postate pe blog de ziarişti.

ORADEA_BLOG: http://oradea.romblog.ro
.

.

1. clip cu oradea
2. clip cu De Lucia, Di Meola si McLaughlin

Un articol informativ despre audienţa de care se bucură ştirile din Jurnal bihorean a stârnit pe blogul meu comentarii privind calitatea ziarului. Vă invit să postaţi aici observaţiile şi nemulţumirile dvs. privind J.b.
O singură rugăminte: sine ira et studio…

File din jurnalul unui redactor de jurnal de provincie…

Dublă sinucidere (ba chiar triplă
Soţul gelos şi-a pus capăt zilelor sinucigându-se prin spânzurare.

Proust la Jurnal bihorean
Porfirie Todasa, din Vatra Dornei, aflat la volanul autoturismului Renault, înmatriculat SV-02-MHH, datorită neadaptării vitezei la condiţiile de drum, carosabilul fiind umed, într-o curbă deosebit de periculoasă a pierdut controlul volanului, intrând în derapaj şi a acroşat cu partea dreaptă faţă pe C.E. din Brăteşti, care se deplasa pe marginea părţii carosabile, însoţit fiind de fiul său, în vârstă de trei ani şi jumătate.

Vremea e de vină
Zilnic, înainte să plouă, fronturile atmosferice au cauzat persoanelor sensibile dureri de cap cu ameţeli, vertijuri, chiar şi leşinuri. Cei mai slabi de înger s-au trezit brusc cu privirea întunecată.

Coadă de maşini… în cerc
Poliţiştii au oprit traficul în zonă, coada de maşini ajungând după un ceas pe o rază de doi kilometri.

Viaţă fără moarte
Bătrânul a scăpat cu viaţă, dar a suferit leziuni uşoare.

Profeţii despre trecut
Biroul Meteorologic Oradea al Centrului Meteorologic Banat Crişana prognoza ziua de ieri ca fiind ultima marcată de instabilitate atmosferică.

Un autor în căutarea unui titlu
„Poliţia Transporturi Feroviare caută o identitate” (titlu la un material despre un cadavru neidentificat)

Câinii încalcă legea
Poliţiştii cred că mai sunt alte câteva zeci şi chiar sute de câini periculoşi, care nesocotesc prevederile legale.

Nu demult, anunţam că Jurnal bihorean are, conform ultimului Studiu Naţional de audienţă, realizat de BRAT, 50.000 de cititori. Numai că ştirile din J.b. pot fi citite şi pe Internet, pe portalul Bihor Online (care nu e site-ul ziarului, cum mai cred unii, ci un portal de ştiri, care ţine tot de Inform Media, trustul care editează J.b.). Conform trafic.ro, Bihor Online are deja 50.000 de vizitatori, ceea ce ridică numărul cititorilor ştirilor noastre la 100.000.
Bihor Online se menţine de mult timp pe locul 1 în clasamentul portalurilor regionale din România, numărul vizitatorilor săi urcând constant. De două săptămâni încoace, are peste 50.000 de vizitatori, o cifră considerabilă, care arată interesul crescând pentru acest portal de ştiri. Desigur, Jurnal bihorean este doar una din sursele care furnizează ştirile de pe acest portal - partea locală. Însă ştirile locale constituie unul din punctele de maxim interes ale vizitatorilor, fapt dovedit de analizele noastre de trafic pe portal. Acest lucru mă îndreptăţeşte să afirm că ştirile din J.b. sunt citite de aproximativ 100.000 de bihoreni (şi, graţie Internetului, nu doar de bihoreni).

Spre comparaţie, unul dintre cele mai importante portaluri naţionale de ştiri locale, stirilocale.ro, care adună ştiri din 42 de judeţe ale ţării, are doar 25.000 de vizitatori.

Şi o precizare, pentru cei care ar putea obiecta că cifra de 100.000 e exagerată, întrucât numărul vizitatorilor pe Bihor Online e calculat pe săptămână, nu pe zi: cifra de 50.000 de vizitatori săptămânali ai Bihor Online se referă la vizitatorii unici (ceea ce înseamnă că fiecare vizitator a fost luat în considerare doar o singură dată în cursul unei săptămâni, indiferent de numărul său de vizite pe portal).

Nu a mai suportat ruşinea. Şi fiindcă nu găsea nicio soluţie, după îndelungi ezitări, ne-a dat în judecată. Alexandru Kiss, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, s-a simţit ofensat că Jurnal bihorean i-a cerut demisia de onoare. Acum vrea să ne oblige, prin intermediul Justiţiei, să ne cerem scuze!

Practic, Kiss ne acuză că am comis un delict de opinie. Citind plângerea depusă la Judecătoria Oradea, prin care preşedintele CJ Bihor cere instanţei să oblige pârâţii (Inform Media şi subsemnatul) la formularea de scuze publice, nu găsesc decât o singură acuză, repetată pe aproape patru pagini, în diverse forme: Jurnal bihorean şi-a permis să-l declare vinovat moral pe Kiss în afacerea Cadea, afectându-i imaginea publică. Care imagine? Cea care era oricum grav afectată de felul în care înţelege să conducă treburile judeţului. Nu există în tot textul formulat de avocatul său nici măcar o singură dovadă a vreunui prejudiciu adus de către noi lui Alexandru Kiss. Doar afirmaţii de genul “discreditarea imaginii mele publice”, “defăimarea personalităţii” (sic!), printr-o pretinsă “campanie denigratoare de presă” (sic!), exemplificată cu citate scoase din context, care deturnează sensul iniţial într-un mod de-a dreptul penibil.

Nu intru în amănunte, întrucât oricine poate verifica netemeinicia acuzelor lui Kiss citind articolele publicate în Jurnal bihorean. Îmi permit să formulez o singură opinie, vizavi de toate aceste acuze: nu Jurnal bihorean sau subsemnatul ar trebui să-i ceară scuze lui Kiss, ci el însuşi - cititorilor ziarului nostru şi tuturor bihorenilor. Cel puţin tuturor celor pe care preşedintele Consiliului Judeţean îi consideră tâmpiţi, imaginându-şi că opinia publică nu ştie că administrează treburile judeţului de parcă ar fi vorba de propria sa moşie…