ALEXANDRU SERES - blog de jurnalist

Azi e ziua aia stupidă fără fumat. O tâmpenie mare cât casa, drept pentru care am fumat toată ziua, în semn de protest faţă de privarea de drepturi a fumătorilor.

Articol de arhivă, publicat în urmă cu şase ani în Jurnal bihorean.

Mai găseşti şi altele, aici

Se şopteşte pe la colţurile planetei că ziarele sunt condamnate la dispariţie. Nu mai simţi nevoia să cumperi cearceafuri de hârtie de la chioşc: acum poţi citi ştirile pe Internet, ai zeci de canale la televizor şi, după cum merg lucrurile, chiar şi telefonul mobil îţi poate afişa ultimele cotaţii la bursă.
Nimic nou sub soare: la fel se şoptea când a apărut radioul, apoi televiziunea. Dinozaurul de hârtie, bătrân de patru sute de ani, s-a încăpăţânat să supravieţuiască.
E-adevărat: de vreo zece ani, tirajele ziarelor din întreaga lume sunt în scădere. Odată cu ele, profiturile. Există remedii?

Remarcând scăderea apetitului pentru citit, cotidianul USA Today lansa la începutul anilor ‘80 un nou concept de ziar, adaptat cerinţelor şi habitudinilor de lectură ale timpurilor moderne. Nu era doar color, concurând vizual televiziunea; principalul atu al ziarelor, relatarea pe larg şi în amănunt a evenimentelor, cu informaţii de fundal imposibil de redat prin intermediul ştirilor de televiziune, era abandonat complet, în încercarea de a oferi un produs cât mai asemănător cu putinţă celor furnizate de micul ecran.
Era de-a dreptul o sfidare: articole scurte, percutante, însoţite de numeroase imagini color, ca în revistele ilustrate.
Conservele de ştiri aruncate pe piaţă de USA Today au avut succes. Publicul american a sesizat imediat nu doar diferenţa, ci mai ales avantajele: timpul de lectură se reduce considerabil, informaţia se ingurgitează rapid, fără bătăi de cap, iar mistuirea e plăcută, ca privitul la televizor cu o cutie de bere în mână şi o pungă de alune în faţă.
Tirajul a urcat cu o rapiditate care a pus pe gânduri concurenţa. În doi ani, USA Today a ajuns în rând cu New York Times şi Washington Post. Multe ziare s-au reorientat rapid spre noul concept – în zadar.

Ceea ce făcuse succesul noului gen de ziar era de fapt nu atât conceptul, cât valoarea deosebită a articolelor: extrem de bine redactate, cu mare atenţie pentru titluri, totul ambalat într-un design modern şi flexibil. S-a văzut acest lucru de-abia când, cedând exigenţelor jurnalistice şi bunului simţ, articolele din USA Today au început treptat să se lungească, după cum cerea subiectul. Şi totuşi ziarul s-a menţinut printre cele mai citite cotidiane din State, cu rate de profit considerabile.
De fapt, sondajele efectuate printre cititori au arătat că doar 10% dintre cei întrebaţi nu voiau articole lungi, 10% erau de părere că ele sunt mereu prea scurte, în schimb o covârşitoare majoritate de 80% a declarat că nu lungimea articolelor este factorul determinant.
Bunul simţ spune că un articol trebuie să fie atât de lung cât să nu devină plicticos. Iar acest lucru depinde doar de două lucruri: de subiect şi de felul în care este scris articolul.

Mitul jurnalistic conform căruia articolele trebuie să fie scurte şi uşor de citit e discutabil. Subiectele importante trebuie tratate pe larg, cele mai puţin importante mai pe scurt – buna şi veche regulă jurnalistică rămâne mai departe în picioare. Ceea ce tinde să devină mult mai evident pentru editorii de ziare este faptul că singurul lucru care poate aduce succesul este valoarea. Valoarea de informaţie a ştirii, dar şi valoarea adăugată prin transpiraţia şi inspiraţia jurnaliştilor de talent. În lipsa acestora, ziarul devine la fel de anost şi stupid ca o gazetă de perete.
Cititorul nu trebuie niciodată subestimat. Chiar şi cei mai puţin educaţi îşi vor da seama, la un moment dat, că cititul gazetelor de perete, deşi mai la îndemână şi mai puţin devorator de timp, este ca o nucă găunoasă: nu are miez.

Şi, fiindcă tot veni vorba: dacă aţi ajuns până aici cu lectura, înseamnă că acest articol, deşi are peste 600 de cuvinte, nu e prea lung. Ori am eu ghinion şi sunteţi un cititor mult mai perseverent şi mai răbdător decât credeam…
(Jurnal bihorean, 2001)

Citeşte şi alte articole ale mele despre presă aici

Nu demult, anunţam că Jurnal bihorean are, conform ultimului Studiu Naţional de audienţă, realizat de BRAT, 50.000 de cititori. Numai că ştirile din J.b. pot fi citite şi pe Internet, pe portalul Bihor Online (care nu e site-ul ziarului, cum mai cred unii, ci un portal de ştiri, care ţine tot de Inform Media, trustul care editează J.b.). Conform trafic.ro, Bihor Online are deja 50.000 de vizitatori, ceea ce ridică numărul cititorilor ştirilor noastre la 100.000.
Bihor Online se menţine de mult timp pe locul 1 în clasamentul portalurilor regionale din România, numărul vizitatorilor săi urcând constant. De două săptămâni încoace, are peste 50.000 de vizitatori, o cifră considerabilă, care arată interesul crescând pentru acest portal de ştiri. Desigur, Jurnal bihorean este doar una din sursele care furnizează ştirile de pe acest portal - partea locală. Însă ştirile locale constituie unul din punctele de maxim interes ale vizitatorilor, fapt dovedit de analizele noastre de trafic pe portal. Acest lucru mă îndreptăţeşte să afirm că ştirile din J.b. sunt citite de aproximativ 100.000 de bihoreni (şi, graţie Internetului, nu doar de bihoreni).

Spre comparaţie, unul dintre cele mai importante portaluri naţionale de ştiri locale, stirilocale.ro, care adună ştiri din 42 de judeţe ale ţării, are doar 25.000 de vizitatori.

Şi o precizare, pentru cei care ar putea obiecta că cifra de 100.000 e exagerată, întrucât numărul vizitatorilor pe Bihor Online e calculat pe săptămână, nu pe zi: cifra de 50.000 de vizitatori săptămânali ai Bihor Online se referă la vizitatorii unici (ceea ce înseamnă că fiecare vizitator a fost luat în considerare doar o singură dată în cursul unei săptămâni, indiferent de numărul său de vizite pe portal).

Boicotarea lui Băsescu, pe care Clubul Român de Presă o propune mass-media, în semn de protest faţă de comportamentul acestuia la adresa unei ziariste, căreia i-a smuls telefonul din mână, e un semnal pe care ziariştii l-ar putea da societăţii civile că atitudini de acest gen ale politicienilor, de violenţă verbală şi chiar fizică, nu mai pot fi tolerate.

Clubul Român de Presă a decis să propună un boicot audiovizual la adresa preşedintelui Băsescu pentru ziua de joi, iar vineri, pentru presa scrisă. Conducerea CRP a decis să se solidarizeze cu jurnalista Andreea Pană şi să-l boicoteze pe preşedintele Traian Băsescu. Dacă îndemnul CRP va fi urmat, nici o televiziune sau post de radio nu va mai difuza vreo ştire despre preşedintele României joi, iar vineri, nici un ziar care răspunde la acest apel nu va tipări vreun articol legat de persoana acestuia.
“CRP va recomanda embargo în legătură cu tot ce va declara preşedintele Traian Băsescu, deoarece considerăm că deposedarea de telefonul mobil a respectivei ziariste înseamnă exact privarea ascultatorilor şi telespectatorilor de informaţie“, a declarat preşedintele CRP, Cristian Tudor Popescu.

Chiar dacă, prin gestul lor, ziariştii care vor da curs propunerii CRP îi vor priva în aceste zile pe cetăţeni de informaţii privindu-l pe preşedintele României, acest neajuns e compensat din plin de mesajul transmis societăţii româneşti: violenţa verbală (şi agresiunea fizică practicată de politicieni trebuie să înceteze.

Când preşedintele ţării îşi permite să se adreseze unei femei cu apelativul “păsărică”, înseamnă că situaţia e deosebit de gravă: spiritul de mahala şi vulgaritatea de manea au ajuns până şi la Cotroceni.

Când preşedintele României agresează fizic un cetăţean, comiţând un act de tâlhărie, fără să se teamă de consecinţe, el practic arată modelul de urmat pentru toţi cei pe care îi reprezintă: faceţi ce vă taie capul, nu respectaţi legea, fiindcă nu vi se va întâmpla nimic.

Când Traian Băsescu vorbeşte despre un cetăţean al României, chiar şi în spaţiu privat, ca fiind o “ţigancă împuţită”, înseamnă că el nu are nici un fel de respect, nu numai pentru acel cetăţean, dar pentru oricare dintre cetăţenii pe care s-ar întâmpla să nu-i agreeze.

Dacă Traian Băsescu insultă, fură, jigneşte, după cum îi tună, presa are tot dreptul să-l boicoteze, atenţionând astfel populaţia că astfel de atitudini sunt intolerabile. Iar populaţia are tot dreptul să-i spună, dacă se simte agresată de astfel de atitudini “prezidenţiale”: Păsărică, mută-ţi cuibul!

Ia maneaua, neamule! (”ţigancă împuţită”…)

Dedicaţie pentru toţi cei care au văzut înregistrarea cu Băsescu făcând-o pe ziarista de la Antena 1 “ţigancă împuţită” şi nu s-au cutremurat că l-au susţinut la referendum…

Aveţi aici şi ştirea de pe Antena 1.

Şi să cânte din nou muzica!

Băsescu a folosit un limbaj de cartier, făcând-o “ţigancă împuţită” pe jurnalista căreia i-a luat telefonul mobil. Preşedintele a fost confirmat de 75% dintre participanţii la referendumul de sâmbătă. Îi reprezintă! (video 1)

UPDATE: Băsescu e tot mai bun pe zi ce trece (vezi video 2)

UPDATE: Pe măsură ce trece timpul, Băsescu e tot mai bun (citeşte cool). Vezi video mai jos!

Si amanunte in stirea de pe Antena 3:

De mai mult timp îmi sfarm capul cu această întrebare, dar răspuns nu găsit-am încă. În tot cazul, constat cu mirare, vizavi de propria mea persoană (nu ştiu alţii cum sunt…), că aştept de fiecare dată cu nerăbdare comentarii la postările mele. No, aici s-ar putea ascunde ceva…

O definiţie clasică a blogului susţine că este un soi de jurnal personal, unde autorul scrie tot felul de însemnări. Cam asta făcea şi Ion Creangă în Amintiri din copilărie, doar că nu era online. Practic, bloggerii clasici de acest tip îşi scriu şi ei memoriile, doar că le publică instantaneu. Cam asta ar fi deosebirea faţă de jurnalul în versiune analog, plus posibilitatea de a primi feedback în timp real.

Dar blogurile sunt de mai multe feluri. De cele mai multe ori, dacă sunt făcute de jurnalişti, aceştia le folosesc pentru a posta comentariile lor, sau chiar pentru a publica ştiri (de multe ori în premieră). Practic, în acest caz, avem de-a face cu un ziar electronic, realizat de o singură persoană. Un ziar personal, aşadar. Un bun exemplu ar fi blogul lui Andrei Bădin, unul dintre cei mai activi bloggeri români, care postează până la 10 ştiri şi comentarii pe zi. Alţii nu fac decât să-şi posteze online comentariile publicate în ziare (Bârlogul lui Cornel Nistorescu). Dar cei mai mulţi ziarişti le folosesc în ambele scopuri - atât însemnări personale, cât şi ştiri sau comentarii (blogul lui Cătălin Tolontan). În cazul tuturor acestora, putem vorbi de ziare de autor, realizate în diverse scopuri. Cei mai mulţi bloggeri de acest tip îşi dau numele (altfel ar fi lipsiţi de credibilitate), blogul lor purtând în titulatură semnătura lor de jurnalişti.

Însă marea masă a bloggerilor este alcătuită din anonimi. Postările lor sunt dintre cele mai diverse: însemnări personale, comentarii, poze, videouri - de cele mai multe ori un bric-a-brac fără sens, o harababură de debara. Iau la întâmplare de pe blogul Melixei (!) o postare, cu titlu de exemplu:

Ce facem azi?
Ce faceti voi? Ce facem azi?
19.mai.2007
Buna intrebare. Azi spre exemplu eu muncesc…se vede…NU?
Sper sa ajung si pe acasa, sa mananc ceva si sa vad un film bun…sa fac eu cine stie ce…sa ajung sa ma mai joc si pe PC…sa dorm…
in rest…silence…

Ce-i animă pe aceştia să-şi posteze elucubraţiile în văzul tuturor? Exhibiţionismul, exacerbarea propriului ego ar fi un răspuns prea simplist, deşi în multe cazuri despre asta e vorba. Dorinţa de comunicare, de autoexprimare - ei, da, asta sună mai bine (dacă nu e vorba de inşi care pur şi simplu doar fac pe deştepţii). Până la urmă, cred că e dorinţa de a fi prezent, de a te situa într-o agoră şi a spune ce ai de spus. Un Hyde Park al celor care îşi imaginează că au ceva de spus lumii - cu avantajul că pot primi răspuns pe loc.

Mai greu mi-e să înţeleg de ce citeşte lumea aceste elucubraţii ale anonimilor. De cele mai multe ori, nimic demn de luat în seamă - tâmpeniile la care te aştepţi de la indivizi oarecare, sau, în cel mai bun caz, câte o cugetare mai răsărită despre lume şi viaţă, sex, politică, fotbal şi - cam atât. Merită? Cu siguranţă nu, dar să nu-mi spună nimeni că în era Internetului nu se mai citeşte! Toată lumea citeşte în draci, doar că citeşte prostii…

Dincolo de toate acestea, important e că oamenii interacţionează. Internetul - şi, în cazul de faţă, blogul - asigură acel mecanism al comunicării cu cele şase componente ale sale pe care comunicarea prin scris, înainte de era Internetului, nu-l satisfăcea decât parţial: emiţătorul, receptorul, mesajul, canalul, codul şi conexiunea inversă. În special ultima componentă este în cazul nostru deosebit de importantă: mesajul (postare pe blog) ajunge la receptor (vizitator) prin intermediul Internetului şi acesta poate reacţiona imediat, asigurând conexiunea inversă. Aici văd eu principalul punct de atracţie, atât pentru cei care emit mesaje (bloggeri), cât şi pentru cei care le receptează (internauţi). De unde şi succesul blogurilor, absolut epatant şi, aparent, inexplicabil.

Nu vreau să mai intru şi în alte amănunte, căci nu am pretenţia că am realizat o cercetare a fenomenului. Sunt, cu siguranţă, analize mai pertinente decât a mea pe net, dar nu am avut chef şi timp să le caut. Doar am constatat nevoia reală de feedback pe care o are aproape oricine, deci şi subsemnatul…

Dacă ai vizionat clipul, uită-te şi la celălalt…

Nu cred că Băsescu se va schimba prea mult după acest referendum - cred că va rămâne acelaşi om care e incapabil de dialog, mascându-şi acest handicap printr-un pretins refuz al compromisului. Are dreptate Hurezeanu - politicienii, prin definiţie, trebuie să posede arta compromisului, singura modalitate prin care pot acţiona împreună pentru a asigura funcţionarea optimă a societăţii (atunci când compromisul nu are drept scop satisfacerea propriilor interese, caz în care el nu e altceva decât ipocrizie, pur şi simplu). Criza politică prin care tocmai am trecut nu e decât avanpremiera unei crize şi mai profunde, care riscă să ne arunce în haos. Să ne rugăm ca politicienii noştri să aibă înţelepciunea s-o evite!

PS: 1. Jurnal bihorean a fost printre puţinele ziare care au publicat ştirea că referendumul privind demiterea lui Băsescu se ţine de Sf. Patriciu - o coincidenţă poate gratuită, dar, oricum, haioasă. 2. M-au enervat toţi tâmpiţii de analişti politici care s-au apucat să vorbească de legitimitatea lui Băsescu, în urma referendumului. Păi, fraţilor, nu au fost alegeri, ci referendum! La alegeri poţi vorbi de legitimitatea celui ales, în funcţie de număru celor care l-au votat pe candidat. La referendum, se dă răspuns la o întrebare - în cazul nostru, dacă Băsescu trebuie sau nu demis. Legitimitatea nu are nimic de-a face cu asta, oricât s-ar strofoca deştepţii de analişti să argumenteze. Toate sunt inepţii, pur şi simplu. Cum inepţii sunt şi comparaţiile dintre numărul votanţilor lui Băsescu de la alegerile din 2004 (când s-a ales dintre doi candidaţi) şi numărul celor care la referendum au votat NU (caz în care nu a fost votat, de fapt, nimeni - doar s-a răspuns la o întrebare!). Doar că toţi confundă lucrurile, fiindcă au capetele înfierbântate şi nu mai reuşesc să judece calm. Halal analişti. 3. Sper din toată inima să aibă dreptate cei 75% sau câţi or fi votat NU la referendum, că altfel ne paşte o dictatură de nici n-o să ne dăm seama când a dat peste noi…

Page Rank Checker este un instrument pus la dispoziţie gratuit de Google cu ajutorul căruia se poate afla care este valoarea site-ului, pe o scală de la 1 la 10.
Spre exemplu, Google are 10, CNN 9, Bihor Online 5. Blogul meu are, după cum se vede şi în butonul de mai sus, valoarea 3.
Puteţi afla valoarea oricărui site sau blog la Google Page Rank Checker

Nu a mai suportat ruşinea. Şi fiindcă nu găsea nicio soluţie, după îndelungi ezitări, ne-a dat în judecată. Alexandru Kiss, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, s-a simţit ofensat că Jurnal bihorean i-a cerut demisia de onoare. Acum vrea să ne oblige, prin intermediul Justiţiei, să ne cerem scuze!

Practic, Kiss ne acuză că am comis un delict de opinie. Citind plângerea depusă la Judecătoria Oradea, prin care preşedintele CJ Bihor cere instanţei să oblige pârâţii (Inform Media şi subsemnatul) la formularea de scuze publice, nu găsesc decât o singură acuză, repetată pe aproape patru pagini, în diverse forme: Jurnal bihorean şi-a permis să-l declare vinovat moral pe Kiss în afacerea Cadea, afectându-i imaginea publică. Care imagine? Cea care era oricum grav afectată de felul în care înţelege să conducă treburile judeţului. Nu există în tot textul formulat de avocatul său nici măcar o singură dovadă a vreunui prejudiciu adus de către noi lui Alexandru Kiss. Doar afirmaţii de genul “discreditarea imaginii mele publice”, “defăimarea personalităţii” (sic!), printr-o pretinsă “campanie denigratoare de presă” (sic!), exemplificată cu citate scoase din context, care deturnează sensul iniţial într-un mod de-a dreptul penibil.

Nu intru în amănunte, întrucât oricine poate verifica netemeinicia acuzelor lui Kiss citind articolele publicate în Jurnal bihorean. Îmi permit să formulez o singură opinie, vizavi de toate aceste acuze: nu Jurnal bihorean sau subsemnatul ar trebui să-i ceară scuze lui Kiss, ci el însuşi - cititorilor ziarului nostru şi tuturor bihorenilor. Cel puţin tuturor celor pe care preşedintele Consiliului Judeţean îi consideră tâmpiţi, imaginându-şi că opinia publică nu ştie că administrează treburile judeţului de parcă ar fi vorba de propria sa moşie…

Mă enervează tot mai mult gândul că suntem puşi să alegem la referendum între DA şi NU. De parcă răspunsul la o întrebare ar putea să ne ofere soluţia tuturor problemelor noastre. Nu ne oferă absolut nimic, oricare ar fi răspunsul. Acelaşi preşedinte sau un alt preşedinte - tot un drac. Eu votez pentru monarhie!

Drept urmare, nu mă voi prezenta decât la referendumul care să ne pună să alegem între republică şi monarhie. Republica ne-a arătat ce poate: aceiaşi politicieni corupţi, că e vorba de parlamentari sau de preşedintele ţării, care au dus ţara într-o fundătură.

De ce aş susţine un preşedinte care nu e independent, dovedindu-ne zilnic că e membru PD? Adică al unui partid care joacă acum rolul PSD, tinzând să devină partid-unic? Când văd câtă pasiune trezeşte persoana sa charismatică, miile de oameni care îl ovaţionează, îl pupă şi îi adresează urări tâmpe, îmi aduc aminte brusc de Iliescu. Nu mă încălzeşte absolut deloc discursul său populist. Ştiu sigur că nu e decât încă un politician care îşi declamă devotamentul faţă de popor. Iar în spatele său se adună grupuri de interese identice cu cele pe care le denunţă zilnic.

De ce aş vota pentru demiterea sa? Ca să merg din nou la alegeri, să votez un alt politician, membru al nu ştiu cărui partid, cu alte grupuri de interese în spate? Să asist din nou la discursuri populiste, ovaţii, pupături şi flori - şi o nouă deziluzie? La noi schisme politice, între grupări care se bat pe viaţă şi pe moarte pentru putere, într-o ţară care e incapabilă să construiască un proiect pentru viitor?

Nu mai pot crede că un preşedinte ne poate salva de un destin ce pare implacabil. Politicienii sunt şi rămân prizonierii propriilor interese - personale sau de partid. Sunt tot mai convins că partidele au nevoie de un arbitru, imparţial, situat deasupra arenei politice, prin chiar rangul său aristocratic. Nu ştiu cum se poate ajunge acolo - sau dacă se va ajunge vreodată. Dar preşedinţi nu mai votez!

Am căutat printre bloguri şi iată câteva pe această temă:
Blogul Principelui Radu - Mesajul Regelui Mihai (10 mai 2007)
Blogul lui Andrei Bădin - După discursul Regelui
Blogul lui Andrei Bădin - Dezbatere despre monarhie
Blog Doina Popescu - Avem un rege. Ce facem cu el?

Iată şi un forum cu comentarii teribil de interesante:
http://forum.realitatea.net/opennewsdrupal//?q=node/5310

Ultima oră - articol în România liberă de miercuri, 16 mai: Tăriceanu dă şah cu Regele

A murit Don Quijote. Despre morţi, numai de bine. Cu toată stima pe care i-am purtat-o, cu Octavian Paler am avut mereu o problemă. Să fiu iertat dacă, scriind cu prilejul dispariţiei ilustrului eseist, voi fi ireverenţios - sau chiar iconoclast. Nu lipsa de respect mă determină să scriu.
Prin 1994, când a apărut cartea sa Don Quiote în Est, am scris un comentariu destul de necruţător, intitulat Virusul Don Quijote sau iluziile românului. Ce îi reproşam distinsului eseist? Pentru curioşi, reproduc câteva pasaje.

“Un idealist care afirmă că, pentru noi românii, donquijotismul este ultima salvare, ultima baricadă a zilelor noastre, riscă, într-adevăr să se facă de râs.”
(…)
“Fiind un idealist până în vârful unghiilor, un acrobat al iluziei, ridicolul nu i se pare un preţ prea mare pentru avantajul de a putea privi zbaterea lumii contemporane prin prisma propriilor fantasme şi obsesii, care-l aşează la adăpost în faţa primejdiilor atitudinilor conjuncturale. Încăpăţânându-se să ducă o luptă cu morile de vânt, donquijotul Octavian Paler îşi asumă, din start, perspectiva eşecului ca pe o terapeutică a neputinţei.”
(…)
“Căci Octavian Paler este, după cum singur recunoaşte, un disperat. Aşa cum sunt toţi cei care, văzându-şi speranţele înşelate, îşi îmbracă neputinţa în hainele disperării, ale unei isterii care le dă iluzia vitalităţii.”
(…)
“Inadaptatul încearcă mereu să-şi motiveze eşecul nu prin propria neputinţă, ci prin incapacitatea mediului de a-i oferi şansa adecvării. Tragedia lui Don Quijote nu este aceea că Dulcineea e de negăsit, fiind o pură iluzie; tragicul provine din faptul că Don Quijote însuşi e un personaj iluzoriu, situat într-un spaţiu fictiv.”
(…)
“Ideile despre viaţă cu care eseistul înlocuieşte viaţa însăşi sunt o artă a iluziei care ţine loc de arta de a trăi.”
(…)
“Paler este un exponent de vârf al celor care au vocaţia ratării, o ratare datorată nu atât neputinţei, cât orgoliului. În nemăsuratul orgoliu al intelectualului care refuză realitatea ce se îndărătniceşte să nu-l urmeze în fantasmele sale se îşi află originea întreaga filosofie a iluziei donquijoteşti, cea care crede, cu o tărie de neclintit, că e preferabil să trăieşti mediocru decât să ai iluzii mediocre.”
(…)
“Octavian Paler ar trebui vaccinat. Pentru el şi cei asemenea lui, ar trebui inventat un vaccin al libertăţii.”

(Eseul poate fi citit în întregime în cartea mea de publicistică Infernul nostru cel de toate zilele, apărută în 1998, la Editura Multiprint.)

Nu ştiu dacă aceste citate, scoase din context, reuşesc să redea cât de cât reproşurile pe care i le aduceam lui Paler. Dar mi-e greu în acest moment să sintetizez altfel, în doar câteva fraze, de ce am fost mereu împotriva lui - şi a celor ca el. Citindu-l şi apoi ascultându-l pe Paler în emisiuni televizate, am avut întotdeauna împresia că în înverşunarea cu care se aruncă asupra a tot ceea ce nu-i convine din realitatea înconjurătoare se ascunde de fapt un ins care nu ştie ce e libertatea. Un om care nu poate gândi liber tocmai fiincă e înlănţuit de propriile sale fantasme.

De ce mă războiam eu cu Paler? Motivul era unul singur: şi eu eram disperat. Dar în cu totul alt mod: lipsa de pragmatism a societăţii româneşti, care visează mereu cai verzi pe pereţi, a ziariştilor şi analiştilor, care mereu critică totul, fără să propună vreo soluţie care să şi poată fi pusă în practică, era cea care mă aducea în pragul disperării. Cu alte cuvinte, lipsa totală a unei atitudini pozitive, singura care e capabilă să urnească lucrurile din loc.

Este incredibil câtă energie pun unii în respingerea oricărei variante a realului care contravine propriei lor viziuni. Sunt convins că acesta e unul din motivele pentru care societatea românească se blochează mereu, dă rateuri, făcându-ne să batem pasul pe loc, cu mult în urma altor ţări. Blocajele noastre sunt pur mentale, neavând nimic de-a face cu realitatea. Suntem cu toţii în situaţia lui Don Quijote, tânjind după o Dulcinee născută din dorinţele noastre, care nu-şi află (şi nici nu are cum să-şi găsească un corespondent în realitate. Şi tocmai din acest motiv nu reuşim să fim liberi, rămânând înlănţuiţi în propriile noastre iluzii. Aşa cum a fost şi Paler, un om deosebit, de altfel, pe care l-am admirat pentru forţa ideilor sale, dar pe care nu le-am putut aproba niciodată, fiindcă sunt idei care nu duc nicăieri. Decât poate spre un tărâm ideal, cu care - cu părere de rău o spun - nu prea avem ce face.

Articolul meu Filip nu-l susţine pe Kiss, din Jurnal bihorean de sâmbătă, i-a dat peste cap pe câţiva dintre cârcotaşii de pe Bihor Online, care mi-au postat niscaiva comentarii duse cu pluta. Mi-am dat seama că articolul meu era scris prea limpede pentru ei, de aia n-au priceput. Aşa că m-am decis să vin cu niscaiva precizări, care să le pună creierii pe bigudiuri.
Petru Filip declarase cu o zi înainte, într-un interviu dat pentru Bihari Naplo, că nu i se pare logic ca unele ziare să-i ceară demisia preşedintelui Consiliului Judeţean. O afirmaţie de-a dreptul jenantă pentru un politician care are pretenţia că şi gândeşte (poate părea bizar, dar Filip gândeşte uneori). Şi-a dat seama, probabil, că declaraţia sa nu-i face bine, aşa că atunci când l-am sunat să-l întreb ce părere ar avea dacă Jurnal bihorean i-ar cere şi lui demisia, răspunsul a fost de tot tranşant: poţi cere demisia oricui - chiar şi lui Traian Băsescu… Când i-am reamintit de declaraţia sa din Bihari Naplo, domnul primar a susţinut că nu-şi aminteşte să fi declarat aşa ceva, ba chiar că a spus exact opusul - şi anume că a cere demisia cuiva e o chestiune de liberă opţiune şi că fiecare ziar are dreptul la propria politică redacţională.

Asta chiar că e exact opusul a ceea ce părea să zică în interviul din Bihari Naplo. Dar nu cu colegii noştri din Trustul Inform Media am eu treabă, ci cu Contrast Online, care, de-abia a apărut interviul din Bihari, că s-a şi repezit să folosească declaraţiile primarului pentru a-i lua apărarea lui Kiss, patronul portalului, zicând că Filip “dezaprobă atacurile la adresa preşedintelui CJ” şi că ar “condamna demersul jurnalistic al Jurnalului bihorean”. Nici măcar nu s-au obosit să-l întrebe pe primar dacă cele declarate în interviu înseamnă că el dezaprobă cererea J.b. ca Alexandru Kiss să-şi dea demisia.

Cam asta e. N-o lungesc, pentru că iar se vor trezi unii să mă acuze că mă bat cu cei de la Contrast. Când, de fapt, nu fac altceva decât să corectez o informaţie care era de fapt o dezinformare. Dacă asta sună a ceartă între ziarişti, înseamnă că unii dintre cârcotaşii de pe Bihor Online sunt chiar căzuţi în cap. Dovada, sunt sigur, o veţi găsi mai jos, printre comentariile binevoitorilor mei la acest text. Hai sictir!

Pe vremea când nu exista nici presă liberă, nici Internet, să publici un articol era o adevărată izbândă. Îmi amintesc şi acum emoţia cu care am aşteptat apariţia primului meu text, în 1980, într-o revistă literară. Acum Internetul îi oferă oricui şi oricând posibilitatea de a publica, fără nici un efort, orice îl taie capul. Blogul poate face pe oricine, dacă nu scriitor, măcar ziarist. Sau, în orice caz, ceva pe aproape…
Mi se întâmplă uneori, în clipele de răgaz (tot mai puţine la număr) să intru de curiozitate pe câte un blog oarecare, ca să văd cam ce le puie mintea unor tineri cuprinşi subit de exhibiţionism. Şi constat, cu uimire, că mulţi dintre ei chiar au ceva de spus. Mai stângaci, mai cu greşeli de exprimare, dar cu conţinut demn de atenţie. Formidabila maşinărie care este Internetul pune oricui la dispoziţie filele sale virtuale, spre a fi umplute cu mare uşurinţă cu orice - dar absolut orice. Nu ştiu câţi dintre cei care scriu în acest spaţiu, numit şi blogosferă, realizează minunăţia care le-a fost pusă la dispoziţie. Lucruri la care altădată nici măcar nu puteai visa pot fi înfăptuite acum în joacă. Scrii ce te taie capul, postezi pe blog şi oricine poate citi mâzgălelile tale computerizate, instantaneu - ba chiar primeşti şi feedback pe loc!

Nu ne putem imagina încă în ce fel ne poate modifica acest lucru comportamentul, ce implicaţii poate avea asupra mentalităţilor, ba chiar a subconştientului nostru individual şi colectiv. Modul nostru de a reacţiona la stimuli se poate schimba fundamental, ştiind că orice gest, orice cuvânt pe care îl rostim, poate deveni public pe un blog al unui ins necunoscut. Vorbesc la telefon cu un prieten, pălăvrăgim vrute şi nevrute şi informaţiile pe care i le dau riscă să poată fi aflate de oricine, oriunde pe toată planeta - în cinci minute!

Multă lume se întreabă dacă blogul este un soi de jurnalism - sau dacă nu, ce naiba e? N-am idee dacă îl putem încadra cu certitudine în această categorie, dar ştiu un lucru: este admirabil că există această posibilitate uimitoare de a comunica, de a te exprima în spaţiul public, pusă la dispoziţia tuturor, fără restricţii. Până la urmă, e dovada cea mai clară a libertăţii de care dispunem. Fiecare după chipul şi asemănarea sa.

Cârcotaşii de serviciu au întotdeauna capul plin de suspiciuni. În rest, nimic! Citiţi aici ce de prostii le pot trece unora prin cap (când nu le fluieră vântul pe acolo…). Culmea e că şi ei pot câştiga Chevroletul Aveo din imagine, numai să participe la concurs!

Concursul puzzle al Jurnalului bihorean, la care oricine poate participa pentru a câştiga un Chevrolet Aveo, a născut comentarii înverşunate pe Bihor Online. Le redau în ordinea inversă a postărilor, aşa cum au apărut ele (inclusiv explicaţiile mele). Ca să pricepeţi, citiţi-le de jos în sus!

Comentariu de la : Alexandru Seres
——————————————————————————–

04.05.2007, Ora 08:08
extragerea e publica - oricine poate verifica daca a fost corecta!

Pt cei care se indoiesc de corectitudinea concursului nostru: extragerea masinii va fi in 2 iunie, la o expozitie auto, deci va fi publica, cu taloanele la vedere, in portbagajul masinii, de unde se va extrage castigatorul de catre o persoana din public, in prezenta unui notar si transmisa la televizor! In fiecare an am procedat in acest fel si nu am avut niciodata contestatii. Cine nu crede, sa vina la extragere si sa vada cu ochii lui!

Comentariu de la : gigi
——————————————————————————–

03.05.2007, Ora 00:30
gigi rapidu

pai ca sa participi trebuie sa trimiti un talon cu niste piese puzzle completate. JB-ul nu se citeste pe net ci pe net citesti bihon-ul. JB este doar o sursa a bihonului. chiar daca apartin de aceasi companie. dddddddooooohhhhhh

Comentariu de la : gygy
——————————————————————————–

03.05.2007, Ora 00:26
mai sa fye

de ce nu pot partycipa si cey care citesc zilnic J.B.pe net? sau au scazut vanzaryle……….?

Comentariu de la : cristi
——————————————————————————–

02.05.2007, Ora 23:39
UAU

As face o mica proba cu cele 2 fete

Comentariu de la : Dan
——————————————————————————–

02.05.2007, Ora 15:46
hmmmmm

eu vreau fietili…..restu nu e important,oricum masina aia e cam laba,dar de-a moaca nu deranjeaza pe nimeni dc o ia……..si oricum cred ca deja masina aia are proprietar…..dar fietili????!!!!!!!

Comentariu de la : Aveo grijo
——————————————————————————–

02.05.2007, Ora 15:35
Nu as putea trage, macar la sorti, una din frumoasele din poza?

Cu asha sirene, chiar as fi mare norocos de un Chevrolet “full-options”!!!
Miam, miam, ce air-bag-uri—-

Comentariu de la : Anonim
——————————————————————————–

02.05.2007, Ora 15:22
pardon…pt cei de mai jos

a

Comentariu de la : Anonim
——————————————————————————–

02.05.2007, Ora 15:21
pt cei de mai sus

sunteti niste idioti ce v-ati invartit numai printre manarii..aranjari si alte chestii de genu iar acum credeti ca orice se intampla in jur e aranjat dinainte. prosti gramada, nu alta…

Dati din gura doar de dragul carcotelii

Comentariu de la : Anonim
——————————————————————————–

02.05.2007, Ora 15:02
Un fel de 6 din 49

Cine crede in in jocul astora est mai mare prost ca ei, pai aste cu masinii si premii mari sunt aranjat dinainte asa ca nu va stresati sa trimiteti sau ale alea ca orsicum se stie deja castigatoru nu va amagitii

Comentariu de la : Anonim
——————————————————————————–

02.05.2007, Ora 14:51
Se stie dinainte a cui va fi masina asa fac …….

_i_ Jurnale JB iarasi luati oameni la misto?

Comentariu de la : Anonim
——————————————————————————–

02.05.2007, Ora 14:48
Jigodiilorrrrr

Aranjati de la inceput si mai ne dati noua ‘’sperante ampulea” SUNTETI NISTE RETARZI FUKE YOU

Comentariu de la : Pt. Anonim sigur pe el
——————————————————————————–

02.05.2007, Ora 10:51
Pot sa aflu atunci - va rog - numele castigatorului?

Ca poate il ia cineva de sot / sotie in timp util…

Comentariu de la : Anonim
——————————————————————————–

02.05.2007, Ora 10:35
Dume

Chiar se stie deja castigatorul.

Comentariu de la : Ghinionist
——————————————————————————–

02.05.2007, Ora 10:06
Toate extragerile JB au fost publice

Chiar au anuntat repetat ziua si ora extragerilor. Am fost mai totdeauna dar nu am avut noroc…

Comentariu de la : Anonim
——————————————————————————–

02.05.2007, Ora 09:12
nu prea cred

cu acest concurs nu prea cred cu castigul acestei masini deoarece acestea sunt aranjate de la bun inceput si nu are rost sa cheltuim banii pe ziarul bihorean

Comentariu de la : Anonim
——————————————————————————–

02.05.2007, Ora 09:09
:))))

da deja se stie cine castiga:)))))

Maniacii blogurilor au acum o nouă busolă care le indică drumul prin hăţişul jurnalelor online: BLOGREVIEW - o revistă a blogosferei, editată de Trustul Inform Media.
Blogreview - noua revistă a blogosferei s-a născut dintr-o idee mai veche, materializată pentru un timp sub numele de Blogzone. Realizată de Daniel Todoran din Bucureşti, a devenit destul de repede cunoscută printre autorii de bloguri şi cei care surfează pe Internet în căutare de chestii inedite, ştiri, senzaţii tari şi intimităţi. Ideea a fost abandonată din motive pe care nu le discut aici. Cert e că merita continuată, astfel că trustul de presă Inform Media a preluat iniţiativa, sub numele de Blogreview, realizator fiind acelaşi Daniel Todoran, neobosit căutător de comori prin măruntaiele blogosferei.

Posibilele neajunsuri ale acestei reviste a blogurilor româneşti au fost eliminate din start, realizatorii propunându-şi să respecte cu stricteţe legea copyrightului (citatele din blogurile recenzate nu vor depăşi limita fixată prin lege, cu citarea sursei, scopul fiind evident unul exemplificativ).

În timpul campaniei electorale pentru referendum, Jurnal bihorean va aplica un set de reguli privind reclama electorală, stabilit pentru uzul tuturor publicaţiilor trustului Inform Media.
- Jurnal bihorean va publica pe întreaga perioadă anunţuri, opinii sau declaraţii ale partidelor sau organizaţiilor politice numai în regim de reclamă, fiecare articol publicitar în parte fiind însoţit de cuvintele „Articol publicitar” şi de semnul P încercuit.

- Jurnal bihorean nu se angajează, în contractele pe care le semnează cu partide politice sau firme desemnate de acestea, să asigure scrierea articolelor de către un anumit ziarist şi nici nu va obliga ziaristul să semneze articolele scrise în scopuri publicitare.

- Jurnal bihorean îşi rezervă în mod public dreptul de a refuza publicarea oricărui articol publicitar care conţine atacuri de natură calomnioasă, injurii sau orice informaţii de natură să aducă prejudicii altor partide politice, instituţii publice, persoane juridice sau fizice.

- Jurnal bihorean va trata ca de obicei evenimentele legate de politica locală, internă sau internaţională, actualităţi etc., indiferent de reclama electorală contractată.

Inform Media este un trust de presă care editează următoarele cotidiane: Adevărul de Arad, Jurnal bihorean, Cuvântul liber (Deva), Timpul (Reşiţa), cotidianele gratuite Arad Expres şi Timiş Expres, precum şi cotidianele de limbă maghiară Bihari Naplo (Oradea) şi Szatmari Friss Ujsag (Satu Mare).